Sari la conținut

Cât de mult contează să alegi o parcare lângă Aeroportul Otopeni când vii din provincie?

Când pleci într-o călătorie, zborul este doar o parte din drum. Drumul până la aeroport și locul unde lași mașina contează la fel de mult. Nu sunt puțini cei care își dau seama de asta abia în ziua plecării, când fiecare minut pare o oră și traficul te blochează.

O alegere bună pe care o poți face din timp, este să îți faci o rezervare la o parcare lângă Aeroportul Otopeni, astfel reușești să economisești timp, bani și energie. cum se întâmplă asta? Continuă să citești și află mai multe!

Timpul pierdut între parcare și terminal te încurcă mereu

Să ajungi la timp la aeroport este o provocare, în special când vii din provincie. Trebuie să lași bagajele, să treci prin check-in și pe la controlul de securitate. Dacă mai ai și un drum lung între locul de parcare și terminal, timpul pe care îl faci până la poarta de îmbarcare crește.

Când alegi o parcare Otopeni aproape de aeroport, ești la câteva minute de terminalul plecări-sosiri. Nu mai pierzi timp cu transferuri, microbuze sau așteptând inutil. Ajungi repede, chiar și cu bagaje multe, cu copii agitați, cu un grup mare dezorganizat.
Asta contează mai ales când zborul e dimineața devreme sau când te întorci noaptea, iar transportul public circulă rar.

Siguranța mașinii este importantă, mai ales când pleci mai multe zile

parcare langa Aeroportul Otopeni

O parcare acoperită Otopeni pe termen lung este necesară. Mașina este protejată de ploaie, zăpadă și soare puternic. În plus, iluminatul, camerele video, paza permanentă și sistemele automate de acces țin sub control riscul de incidente, deci trebuie să te asiguri că sunt pe lista de servicii.

Confortul contează la plecare și la întoarcere

Cine a zburat măcar o dată știe cât de obositor poate fi drumul dintre mașină și terminal, tot ce îți dorești e să ajungi mai repede acasă și te odihnești. Dacă ai copii sau bagaje grele, fiecare pas în plus se simte.

Dacă alegi o parcare lângă Aeroportul Otopeni, care are și transferul inclus în tariful rezervării, e și mai bine!
La plecare, ajungi, lași mașina, iei bagajele și mergi direct la intrare. La întoarcere, ieși din terminal, chemi shuttle-ul, ajungi în câteva minute la parcare, urci în mașină și ești pe drum spre casă în câteva minute.
După un zbor lung, confortul ăsta contează mai mult decât pare.

Proximitatea nu înseamnă preț mai mare

Mulți se așteaptă că o parcare aproape de aeroport e automat mai scumpă. În realitate, diferența de preț este mică, iar uneori chiar inversă.
Timpul salvat și stresul de care ești scutit valorează mai mult decât orice. Iar dacă ai la dispoziție o parcare modernă, la nivelul standardelor europene, merită fiecare leu plătit.

Dacă vrei o parcare modernă, sigură și aflată foarte aproape de aeroport, parcarea pe termen lung Olimpia Parking te așteaptă cu cel mai bun raport calitate-preț.
Parcarea are peste 1.400 de locuri, majoritatea fiind acoperite, și se află la câteva minute de mers pe jos de terminalul Henri Coandă.

Sistemul de acces este automat, cu recunoașterea numerelor de înmatriculare, iar zona este supravegheată video 24 de ore din 24.
Rezervarea se face online, rapid, fără apeluri sau formulare complicate.
Tarifele sunt competitive: în jur de 40 de lei pe zi pentru perioadele mai lungi.

O parcare aflată la doi kilometri de aeroport poate însemna zece minute la plecare și alte zece la întoarcere. Dacă ai bagaje grele sau prinzi aglomerație, timpul se dublează.

Când alegi o parcare lângă Aeroportul Otopeni, elimini toate aceste riscuri. Nu depinzi de transferuri, nu stai în frig și nu pierzi minute prețioase. Nu uita, când pleci la drum, fiecare minut contează, iar confortul tău este la fel de important!

Lasă un răspuns